bernd-fabritius-interviu-zrgEditorialul de astăzi este o replică la un articol apărut în presa germană şi este îndreptăţit să înceapă cu o întrebare. Cine este  dr. Bernd Fabritius? Iată şi o scurtă biografie. Dr. Bernard Fabritius este preşedintele Asociaţiei Saşilor Transilvăneni din Germania. S-a născut la Agnita, în anul 1965, a urmat liceul Brukental din Sibiu, iar  în prezent este politician, membru al Bundestag-ului german, un politician care nu-şi ascunde orientarea sa homosexuală şi nici  că trăiește într-un  parteneriat domestic cu partenerul său de viață (parteneriat înregistrat, uniune civilă).

Foarte activ în Comisia pentru drepturile omului și acordarea de ajutor umanitar, dr. Bernd Fabritius este deosebit de implicat în demersuri privind combaterea discriminării.  Este vicepreședinte al Grupului parlamentar de prietenie germano-română.

Fabritius a fost ales pentru prima dată în Bundestag-ul german la alegerile federale din 2013. Este stabilit la Munchen, după ce a emigrat  în Germania. Bunicul din partea mamei se stabilise acolo după  deportarea germanilor din România în timpul Uniunii Sovietice.

Strămutarea germanilor sau deportarea în masă a peste 30 mii de persoane, în ianuarie 1945, a fost o răzbunare a sovieticilor ce a încălcat toate drepturile internaţionale.

Chiar dacă guvernul Rădescu şi regele Mihai au protestat, în ajutorul ruşilor a „sărit”  Winston Churchill care, la vremea respectivă, declara că „este dreptul sovieticilor” să aducă forţă de muncă  în Rusia din Europa de Est.

„Why are we making a fuss about the Russian deportations in Rumania of Saxons and others?“ „De ce facem atâta caz cu privire la deportarea în Rusia a sașilor din România și a altora?”, spunea Churchill.

Legăturile cu România, dar şi problemele din trecut ale familiei nu l-au lăsat indiferent, se pare, pe politicianul Fabritius. Ori de câte ori se iveşte ocazia, tranşează teme de interes general din România ca un politician de dreapta, trecând de la problemele de drept penal la „ lege şi ordine”.

Dr. Bernd Fabritius declara într-un amplu articol publicat într-un ziar din Germania că: „reglementările planificate de guvernul român  nu sunt  incompatibile cu standardele europene şi cu Uniunea Europeană”.

Făcând aluzie la Guvernul Grindeanu şi la Ordonanţa 13, acesta punea toate reglementările sub semnul întrebării: creşterea salariilor, a pensiilor, a tuturor măsurilor sociale pe care acest guvern, mandatat de o coaliţie care a câştigat în mod democratic alegerile, le-a promis.

Acest Cabinet a spus, cu subiect şi predicat, în programul de guvernare,  că tot ce va face  va fi numai  în favoarea românilor,  bineînţeles, şi a comunităţii din care acest politician făcea parte în România.

În articolul respectiv, politicianul a continuat să spună şi să acuze  PSD că face  un “patronaj politic în detrimentul statului constituțional”. Interesant, nu?

Eu de două luni mă chinui să înţeleg ce politică face PSD. Mi se pare un partid total absent, fricos, foarte atent cu declaraţiile politice, pentru a  nu deranja pe nimeni.

Un partid ce stă în aşteptare, cu un guvern blocat de protestele de stradă şi un preşedinte care încearcă, prin mecanismul DNA, să schimbe cursul alegerilor. Iată însă că lucrurile încep să revină la normal. Astăzi 28 februarie 2017, CCR a spus clar cine face legi şi cine este cel care încalcă Constituţia României.

Tot astăzi a apărut în ziarul german şi  articolul: „Luptă aprigă pentru statul de drept în România: Klaus Iohannis se apără împotriva sistemului corupt”  – (SIEBERBUNGISCHE  ZEITUNG)

Articolul respectiv continuă cu laudele lui Bernard Fabritius aduse  preşedintelui  Klaus Werner Iohannis, care se poartă ca un veritabil  “suveran” și  este ancorat în “lege și ordine”.

Acum îmi dau seama de ce Ponta îi tot spune „grofu’ Iohannis”. Ştia şi fostul premier că Werner este „suveran”.

Cu legea suntem acum toţi convinşi. Nu fac referire la casa pierdută. Mă refer strict la contestaţia depusă de şeful statului la CCR  privind ordonanţa 13 şi la îndemnul către CSAT de a depune aceeaşi contestaţie.

Deci, domnule Bernard Fabritius…Camera de Comerț Româno-Germano din  București a afirmat,  într-un comunicat de presă,  că firmele nemţeşti susțin lupta împotriva corupției și doresc continuarea acesteia. Foarte bine. Este un lucru pe care ni-l dorim şi noi, românii, continuarea luptei anti corupţie, dar cum rămâne cu abuzul în serviciu?

Marius Marin

Leave a Reply