Marea Britanie ştie că are drepturi şi obligaţii, însă nu va plăti niciun penny în plus faţă de cât este necesar pentru finalizarea procedurii Brexit, a declarat Steve Baker, adjunctul ministrului pentru Brexit.

“Ştim că avem drepturi şi obligaţii şi testăm revendicările Uniunii Europene. Dar nu vom plăti niciun penny în plus faţă decât este nevoie. Nu vom înainta astăzi o cifră. Este o chestiune de negociat”, a afirmat oficialul britanic.

Baker a refuzat să indice cât ar putea avea Marea Britanie de plătit.

Anterior, Boris Johnson, ministrul britanic de Externe, a declarat că “sumele pe care UE le propune par exorbitante şi cred că expresia adecvată este plece fluierând”, afirmaţie care a atras o replică acidă din partea lui Michel Barnier, negociatorul Uniunii Europene pe tema Brexit.

“Nu aud niciun fluierat, doar ceasul ticăind”, o referire la intervalul relativ scurt pe care Londra îl are la dispoziţie pentru a negocia cu UE, a declarat Barnier, adăugând că “nu cerem Marii Britanii să plătească niciun euro sau nicio liră în plus faţă de angajamentele asumate de ei legal”.

Stefania Andreescu

Leave a Reply