Zeci de români de etnie romă au ajuns într-un mic orășel de lângă Pittsburgh, în Statele Unite, și spun că au fugit din țară nu din cauza sărăciei, ci pentru că sunt persecutați.

 Potrivit unui ziar local, romii nu vorbesc engleză și au intrat în Statele Unite prin Mexic – odată ajuns la graniță, au depus cereri de azil politic. Localitatea unde s-au stabilit se numește, ironic, California – dar nu are nicio legătură cu statul din sud-vestul Americii.Comunitatea e foarte mică, are numai 7 mii de oameni, și mulți sunt supărați că romii aruncă gunoi peste tot, își fac nevoile în public, nu respectă regulile de circulație, fac gălăgie în magazine.

Localnicii cer acum expulzarea lor. Ei se apără – vor azil politic şi spun că sunt discriminaţi în România.

Grupul de români a ajuns ilegal în Statele Unite.

Au fost aduşi în micul târg din Pennsylvania de ofiţerii pentru imigraţie ca parte a programului guvernamental Alternativă la Detenţie, prin care autorităţile americane îşi propun monitorizarea imigranţilor ilegal pe durata procesului legat de intrarea frauduloasă în Statele Unite.

Imigranţii nu mai sunt ţinuţi în centre de detenţie, ci integraţi în comunităţile americane, unde sunt ajutaţi să găsească locuinţe ieftine şi sunt consiliaţi. Numai că numărul de fugari care au ajuns în micul târg din Pennsylvania s-a dovedit a fi copleşitor pentru localnici şi autorităţi.

Sunt însă și localnici care spun exact contrariul și că în momentul în care azilanților li s-au explicat regulile, nu a mai fost nicio problemă.

Unul dintre romi, citat de ziarul The Post Gazette, a declarat că grupul a plecat din România nu din motive financiare, ci ca să scape de persecuții și rasism.

Leave a Reply