O fostă angajată a seminarului teologic unde episcopul Corneliu Bârlădeanu predă de 20 de ani susţine că a văzut „lucruri oribile“ în instituţia de învăţământ, orgii sexuale între elevi şi profesori, care ar fi fost tolerate şi încurajate de prelatul acuzat acum de homosexualitate.

În toiul scandalului care-l are în centrul atenţiei pe Corneliu Bârlădeanu, Episcopul Huşilor, acuzat de relaţii homosexuale cu elevi seminarişti sau clerici, o fostă angajată a Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur“ Huşi dezvăluie lucruri grave petrecute în instituţia de învăţământ.
Este vorba despre o fostă pedagogă a seminarului unde Corneliu Bârlădeanu predă cursuri de Noul Testament încă de la înfiinţarea şcolii, în 1997.
Fosta pedagogă, Didina Brănici, a trimis în ultimii ani mai multe plângeri la Mitropolia Moldovei şi Bucuvinei, la Patriarhia Română sau la Sfântul Sinod, în care spune că în seminar au loc orgii sexuale între elevi şi clericii care le sunt profesori, inclusiv cu Episcopul Corneliu.
Plângerile scrise au fost trimise spre soluţionare tocmai la Episcopia Huşilor, condusă de ierarhul acuzat de homosexualitate.

Pentru că a avut curajul să reclame „lucruri oribile“, pe care pedagoga afirmă că le-a surprins şi în flagrant, Didina Brănici a fost sancţionată şi apoi nevoită să se pensioneze la cerere. A dat în judecată instituţia de învăţământ, considerând că a fost sancţionată pe nedrept, iar judecătorii Tribunalului Vaslui i-au dat câştig de cauză în iunie 2011.
„La început îşi dorea ca «aleşii» să fie manieraţi, curaţi, parfumaţi, silitori la carte şi discreţi, dar aceştia l-au refuzat, nu l-au acceptat. Apoi a coborât ştacheta, la alţii mai săraci, mai puţin manieraţi şi mai puţin silitori la carte. Atât călugări, cât şi elevi l-au filmat şi înregistrat în ipostaze compromiţătoare, spre a-l şantaja, să trăiască bine, să profite de susţinerea lui, să obţină parohii etc. Pot aminti aici câteva nume: călugărul Sebastian, călugărul Fanurie şi Cleopa Flavian, supraveghetorul, profesorul şi arhidiaconul Gheorghe Vrabie, foştii elevi seminarişti B.N., U.M, P.A., victime ale abuzurilor sexuale şi marcaţi pe viaţă“, spune fosta pedagogă Brănici.

În octombrie 2008, Didina Brănici a înaintat memorii mitropolitului Teofan al Moldovei, în care îi vorbea despre perversiunile sexuale la care erau supuşi seminariştii şi faptul că unii dintre aceşti duc o viaţă departe de rigorile bisericeşti. Semnalul de alarmă nu doar că a rămas fără răspuns, însă pentru îndrăzneala sa pedagoga a avut mult de suferit. Pentru a o decredibiliza în faţa colegilor şi a seminariştilor a fost trimisă la psiholog şi psihiatru, insinuând astfel că ar avea probleme de sănătate. Avizele medicilor n-au evidenţiat însă nicio problemă medicală. Pedagoga a continuat totuşi să trimită memorii în care să informeze superiorii Bisericii Ortodoxe Române despre lucrurile grave care se întâmplau la Huşi.

Femeia susţine că oamenii care i s-au împotrivit lui Bârlădeanu au fost izgoniţi, pedepsiţi şi sancţionaţi netemeinic, denigraţi sau suspendaţi din funcţii.

Leave a Reply