Un preot din judeţul Sălaj, care era retras de aproape doi ani din activitate din cauza unor probleme de sănătate, a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de tentativă de omor după ce a înjunghiat în gât şi în braţ un bătrân în vârstă de 75 de ani în urma unei altercaţii.

Potrivit unui comunicat  remis, joi, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sălaj, preotul în vârstă de 45 de ani a avut un conflict din cauze necunoscute cu un alt bărbat şi în urma altercaţiei l-a înjunghiat cu un cuţit în gât şi în braţul stâng.

“Un bărbat de 45 ani, din Valcău de Sus, l-a înjunghiat cu un cuţit pe un bărbat de 75 ani, din Şimleu Silvaniei, în zona gâtului şi a braţului stâng. În urma agresiunii, victima a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Şimleu Silvaniei, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul  Sălaj a dispus, prin ordonanţă, retinerea agresorului pentru 24 de ore”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Sălaj.

Preotul este cercetat pentru tentativă de omor, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

În acest caz, şi Episcopia Ortodoxă a Sălajului a deschis o anchetă internă şi cercetează fapta preotului deoarece acesta este încă membru al clerului, deşi se retrăsese din activitate în anul 2015 din cauza unor probleme de sănătate.

Potrivit reprezentanţilor Episcopiei, bărbatul a fost preot între anii 1995 – 2015 în parohia Aleuş, dar în 2015 a cerut retragerea din preoţie din cauza unor probleme de sănătate, însă, deşi a renunţat la parohie, este considerat membru al clerului. În urma scandalului în care este implicat, preotul a fost oprit de la slujire ca primă măsură de sancţiune şi apoi, în funcţie de concluziile anchetei interne, riscă să fie caterisit ca sancţiune maximă aplicată în Biserica Ortodoxă Română.

Leave a Reply