Preşedintele SUA Donald Trump a declarat vineri că liderul nord-coreean Kim Jong-un „va regreta sincer” acţiunile ostile împotriva teritoriului SUA sau împotriva aliaţilor SUA, avertismentul fiind lansat la câteva ore după ce, într-o postare pe Twitter afirma că armele americane sunt deja „încărcate şi armate” pentru a combate orice ameninţare reprezentată de Coreea de Nord.

Președintele a mai spus vineri că speră că Phenianul înțelege „deplin” gravitatea cuvintelor sale. „Sper că vor înțelege deplin gravitatea a ceea ce spun, iar ceea ce spun este ceea ce gândesc”, a spus președintele american.

Apoi, el i-a transmis un avertisment direct lui Kim Jong-un. „Acest om nu va scăpa nepedespit pentru ceea ce face”, a spus Donald Trump.

„Dacă mai proferează vreo amenințare…sau dacă face ceva în legătură cu Guam sau orice alt teritoriu american sau cu vreun aliat american, va regreta sincer și asta rapid”, a mai spus Trump.

Armata americană este pregătită oricând să răspundă unui gest necugetat comis de Coreea de Nord. Este un nou avertisment al preşedintelui Donald Trump transmis Coreei de Nord, în mijlocul tensiunilor dintre cele două state. Reacţia liderului de la Washington vine după ce Phenian-ul a ameninţat că pregăteşte lansarea unui tir de rachete către o insulă americană din Pacific.

„Soluţiile militare sunt acum deplin activate, armele sunt încărcate şi armate, dacă vedem vreo acţiune nesăbuită din partea Coreei de Nord.  Sperăm că Kim Jong-un va găsi o altă cale!”, a afirmat preşedintele american într-un mesaj postat pe Twitter.

Termenul „încărcate și armate”, devenit celebru după un film din 1949 în care juca John Wayne, se referă la pregătirea unei arme pentru a trage.  Solicitat ulterior de reporteri să explice remarca, Trump a spus: „Acele cuvinte sunt foarte, foarte ușor de înțeles”.

Această declaraţie vine la două zile după ce secretarul apărării a susţinut că americanii sunt pregătiţi să contracareze orice ameninţare venită de la Phenian.

„Dacă (Kim Jong-un) va face ceva în Guam, se vor întâmpla lucruri cum nu s-au mai văzut şi se vor întâmpla în Coreea de Nord”, a spus președintele american.

Ce vreţi să spuneţi cu asta? au întrebat reporterii.

„Veţi vedea, veţi vedea şi va vedea şi el”, a răspuns Trump.

Leave a Reply