UDMR a avut ieri o primă reacţie oficială după referendumul din Catalonia. UDMR condamnă actele de violenţă care au avut loc duminică, în Catalonia, Uniunea susţinând că ”intervenţiile exagerate ale poliţiei” nu pot rezolva situaţia de criză din provincia spaniolă. Corect cu asta suntem. Şi noi de acord, dar faptul că am votat un guvern care a fost investit să apere integritatea unei ţări, face ca eu, alegătorul care vreau ca acel guvern să respecte Constituţia să ia măsurile necesare şi democratice  pentru respectarea ordinii, a legilor, a integrităţii teritoriale şi a Constituţiei în vigoare, să trimită jandarmeria sau /şi poliţia în stradă pentru apărarea drepturilor tuturora.

Voi care vreţi să cereţi trebuie să mergeţi pe căi democratice şi negociabile pentru a obţine ceea ce vreti. Ilegalitatea se pedepseşte în toată lumea civilizată.

Deci, mergem mai departe şi urmărim comunicatul de presă care spune cam aşa:

Communicat de presă

Uniunea Democrată Maghiară din România condamnă ferm actele de violență care au avut loc în ziua referendumului pentru independența Cataloniei. Considerăm că intervențiile exagerate ale poliției și orice fel de acțiuni care implică folosirea forței nu au rezolvat niciodată o situație de criză.

Cetățenii unei țări, dar și comunitățile sale, au dreptul la libertate de exprimare — iar dacă acest deziderat este susținut de milioane de cetățeni, în niciun caz conducătorii țării nu ar trebui să ignore o dorință unanimă.

Știm din experiență că într-o democrație puterea majorității nu trebuie niciodată să vizeze suprimarea minorităților, întotdeauna majoritatea trebuie să fie responsabilă pentru minoritățile care trăiesc pe teritoriul țării sale.

Nu suntem de acord cu valul de violențe și cu instabilitatea politică creată. Considerăm că pentru gestionarea situației tensionate din Catalonia este nevoie în primul rând de calm. Viața continuă și după referendumul de duminică, iar interesul comun al tuturor cetățenilor este acțiunea înțeleaptă și echilibrată a liderilor politici și a autorităților

Tensiunile create pot fi soluționate doar în mod legal, prin dialog. Nu sunt necesare noi revolte în Catalonia!

Uniunea Democrată Maghiară din România

Am înţeles şi fraza unde uniunea ..maghiarilor din România, această asociaţie cu caracter cultural şi politic, fără a fi partid nici o clipă,  spune:

,,Cetățenii unei țări, dar și comunitățile sale, au dreptul la libertate de exprimare — iar dacă acest deziderat este susținut de milioane de cetățeni, în niciun caz conducătorii țării nu ar trebui să ignore o dorință unanimă”

Deci acum vreţi milioane să fie luate în seamă, iar conducătorii ţării respective să nu ignore „o dorinţă umană”. Cât de gingaş, cu trimitere la drepturi şi libertăţi… Dacă  vreţi şi trebuie, putem să ne amintim că în luna ianuarie 2017 a acestui an exact, iniţiativa voastră cetăţenească, nesemnată de Laslo Tokes  şi neavizată de primăriile voastre, de frică, bineînţeles, a fost respinsă pe motivul că:

Articolul 1 din Constituţie prevede că ”România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

Potrivit Legii 189/1999, privind dreptul cetăţenilor la iniţiativă legislativă, după elaborarea iniţiativei ea trebuie publicată în Monitorul Oficial, existând un termen de 6 luni în care proiectul poate fi depus în Parlament.

La depunere, iniţiativa trebuie să fie însoţită de minimum 100.000 de semnături, care, potrivit Constituţiei, trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Listele de semnături vor trebui atestate de către primăriile din localităţile de unde au fost strânse.’’

Uitaţi cât de clară este legea-n România, că o să vă fie foarte greu, cu toate că atunci când se făcea, eraţi pe la guvernare.

Deci cu alte cuvinte, încălcaţi legea, îndemnaţi populaţia maghiară la nerespectare şi revoltă.

Ce conţinea, de fapt, iniţiativă cetăţenească privind autonomia Ţinutului Secuiesc, publicată în Monitorul Oficia în Ianuarie 2017 :

  • Ţinutul Secuiesc va avea un preşedinte cu imunitate, autorităţile regionale vor prelua atribuţii ale statului; regiunea va păstra banii din taxe şi impozite…
  • Teritoriul regiunii autonome ar urma să fie format din actualele judeţe Covasna şi Harghita, precum şi scaunul istoric Mureş
  • Comisia de Autoadministrare va avea rolul unui organ executiv, cu membri desemnaţi, care vor aplica deciziile Consiliului şi va exercita funcţii de control şi administrare, precum şi bugetare. Articolul 33 al iniţiativei prevede că această Comisie va putea “dispune, înfiinţa şi susţine posturi proprii de televiziune şi de radio”. Tot Comisia va fi cea care va numi funcţionari publici în diverse funcţii, prin concurs, iar legea interzice orice formă de discriminare în aceste numiri, pe motive de etnie, religie sau domiciliu.
  • Preşedintele Ţinutului Secuiesc reprezintă regiunea ca întreg şi este ales de către cetăţeni prin alegeri libere şi generale, prin vot secret şi direct, pe o perioadă de 4 ani. Legea instituie o limită de două mandate pentru preşedinţi. Preşedintele va putea fi eliberat din funcţie prin decizie a două treimi dintre membrii Consiliului.
  • Preşedintele va rosti următorul jurământ la investirea în funcţie: “Jur pe onoarea mea că voi îndeplini, câtvoi putea de bine, funcţia care mi s-a încredinţat, voi reprezenta şi ocroti interesele populaţiei Ţinutului Secuiesc, voi respecta legile ţării şi deciziile autorităţilor regiunii, Constituţia României”. Legea prevede şi că preşedinţii vor avea imunitate pe durata mandatului, egală cu cea a demnitarilor.

Nu vi se pare ceva asemănător cu Catalonia , izbitor de asemănător putem spune.

Numai că domnii semnatari şi cei aflaţi la împărţirea mălaiului actual , la ciolan poftim , nu s-au prea înţeles. Ca şi ungurul este ca românul , unii nu au semnat că erau pe la UDMR şi se pregăteau să-i primească PSD la guvernare sau să le dea posturi de secretari de stat, directori în departamente, iar pe primarii din cauza scaunelor şi pădurilor evident, care mai trebuiesc tăiate i-a sărit rândul la pix, şi nu au semnat niciodată iniţiativa lui Laslo Tokes şi a comitetului compus din 10 persoane.

Există, evident, şi fără discuţii sau argumente prea multe şi  riscul ca Europa să se destrame în state şi stătuleţe mai mici .

Înainte de a discuta despre voi domnilor maghiari de la UDMR aş vrea să discut despre românii din Voivodina sau despre românii de pe văile Moravei și a Timocului care nu se bucură de  drepturi  acolo , de şcoli sau alte drepturi pe care de exemplu le-au fost acordate românilor din Voivodina aşa din greşeala pixului.

La rând, vă rugăm, aveţi destul pentru o  minoritate.

Marius Marin

Leave a Reply