Ziua Holocaustului

October 9, 2017

Ziua Holocaustului este marcată, în România, în fiecare an, la data de 9 octombrie.

Coroane de flori, depuse la Memorialul Victimelor Holocaustului în România.

A fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, la propunerea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel.

Potrivit prezentei Hotărâri de Guvern, cu prilejul Zilei Holocaustului, “vor fi organizate acțiuni culturale, simpozioane, mese rotunde și alte acțiuni cu tematică specifică”, autoritățile administrației publice urmând să acorde sprijin de specialitate pentru organizarea și desfășurarea acestor manifestări.

Potrivit site-ului oficial al Institutului Național pentru studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” la 9 octombrie 1941 a început deportarea a peste 26.000 de evrei din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuți, Gura Humorului și din alte localități din vecinătate către Transnistria, după ce, la 14 septembrie 1941, începuse deportarea evreilor din Basarabia și Bucovina. Fără a putea stabili cu exactitate care este numărul evreilor români și al evreilor din teritoriile aflate sub administrație românească care au fost uciși în timpul Holocaustului, Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România apreciază că, în timpul Holocaustului, în România și în teritoriile aflate sub controlul său au fost uciși sau au murit între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni, la care se adaugă și aproximativ 135.000 de evrei români care trăiau în Transilvania de Nord, aflată pe atunci sub conducere maghiară, precum și 5.000 de evrei români care se aflau atunci în alte țări din Europa. De asemenea, printre cei supuși regimului de exterminare din Transnistria au fost și mii de familii de romi, deportați pe parcursul anilor 1942-1943. Din cei 25.000 de romi trimiși în Transnistria, aproximativ 11.000 au pierit, se arată în Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, din anul 2004, conform site-ului menționat anterior.

Leave a Reply