România nu s-a desprins de trecutul ei şi de practicile regimului comunist, a declarat liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, care consideră că în ultimii ani se fac presiuni asupra Parlamentului şi Guvernului prin metode represive, precum fabricarea dosarelor, încarcerări fără motiv sau încercări de compromitere prin justiţie televizată. Tăriceanu a mai spus că lupta împotriva corupţiei s-a transformat în luptă pentru putere, vorbind din nou despre existenţa unui stat paralel.

„Doresc să fac referire la cea mai importantă provocare pentru România, fără de care atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă nu poate fi posibilă. Este o provocare specifică României, care din păcate nu a scăpat definitiv de practicile specifice regimului comunist. Nu am cuprins această provocare în strategia din 2008, pentru că nu mi-am.imaginat că România nu s-a desprins definitiv de trecutul ei. Mă refer la ceea ce vedem astăzi cu toţii, şi anume statul paralel, statul ocult, care pune sub semnul întrebării principiile democratice fundamentale, cum ar fi exercitarea puterii de către cetăţeni prin intermediul reprezentanţilor aleşi prin vot, separaţia puterilor în stat sau ceea ce numim global statul de drept”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu la conferinţa „Pentru un viitor sustenabil”, organizată de Guvern, potrivit NEWS.RO.

Liderul ALDE a mai spus că în ultimii ani se fac nenumărate presiuni asupra Parlamentului şi Guvernului, prin metode represive, iar lupta împotriva corupţiei s-a transformat într-o luptă acerbă pentru putere.

„Dosare fabricate, cătuşe, încercări de compromitere prin justiţie televizată, încarcerări nejustificate, folosirea diviziei presă a statului paralel şi exemplele pot continua. Ceea ce a început ca o luptă legitimă împotriva corupţiei s-a transformat într-o luptă acerbă pentru putere, într-o luptă uneori surdă, alteori oarbă, alteori la vedere, în care se încearcă preluarea puterii prin metode evident nedemocratice şi ilegitime”, a spus Tăriceanu.

El a adugat că s-a ajuns la punctul în care hotărârile de Guvern sunt anchetate de procurori, iar magistraţii îndeamnă public să se folosească orice fel de mijloace pentru a bloca proiecte de lege, precum cele de reformă a Justiţiei.

Leave a Reply