Slujba de înmormântare a Majestăţii Sale va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea va fi la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. Regele Mihai se va odihni în pace lângă Regina Ana, aşa cum şi-a dorit.

Spune acest lucru Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, care îşi aminteşte de discuţiile pe această temă purtate cu ultimul suveran al ţării.

Pe 13 decembrie, la ora 11.00, sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș.

Evenimentul se va desfășura în prezența Șefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, și a membrilor Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe și ai Casei Majestății Sale. Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment.

Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 14.00, corpul neînsuflețit al Regelui va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia.

În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 10.30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

Sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va  avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți.

Casa Regală a României a precizat într-un comunicat de presă, că principesa Margareta va avea statut de regină, după moartea Regelui Mihai.

 

 

Leave a Reply