Cel puţin 40 de persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite, joi, în urma unui atentat sinucigaş comis cu o bombă, la un centru religios şi cultural al şiiţilor, aflat în capitala afgană Kabul, informează site-ul postului BBC.

Ministerul de Interne a informat ulterior că după sinuciderea cu bombă au urmat încă două explozii.

În ultimele luni, organizaţia teroristă Stat Islamic a mărit numărul atentatelor din regiune, îndreptate împotriva şiiţilor. Nimeni nu a revendicat încă atacul, iar insurgenţii talibani au aunuţat că nu sunt implicaţi în acest incident.

Mai multe fotografii şi înregistrări au început să circule pe reţelele sociale la scurt timp după explozie.

Stat Islamic revendică atentatul comis la un centru religios şiit din Kabul

Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat, joi, atentatul sinucigaş cu bomba, desfăşurat lângă un centru cultural şi religios şiit şi sediul unei agenţii de presă din capitala afgană Kabul, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Atentatul a fost efectuat de o persoană care purta o vestă încărcată cu explozibil, apoi au urmat alte trei explozii cu bombe în aceeaşi zonă, a relatat agenţia de ştiri a organizaţiei, Amaq.

Cu toate acestea, Amaq nu a oferit nicio dovadă care să demonstreze revendicarea atacului.

 

Leave a Reply