Cel puţin 36 de persoane au murit şi alte 11 au fost rănite, duminică, în urma coliziunii dintre un autocar şi un camion, pe o autostradă din centrul Kenyei, anunţat poliţia locală.

“Bilanţul este de 36 de morţi”, a anunţat şeful poliţiei din  Vallée du Rift, Zero Arome. Accidentul s-a produs la ora locală 3.00 (00.00 GMT) pe o porţiune de drum periculoasă de pe autostrada Nakuru-Eldoret, unde autocarul plecat din Busia, vestul Kenyei, a intrat în coliziune frontală cu un camion care venea de la Nakuru. Potrivit poliţiei, peste o sută de persoane au murit în urma unor accidente produse pe acest tronson în luna decembrie. Şeful poliţiei a precizat că şoferii celor două autovehicule figurează printre persoanele decedate, la fel ca şi un copil de trei ani.

Leave a Reply