Marius Nica a decis să-şi înainteze demisia din funcţia de ministru delegat pentru Fonduri Europene, după trei luni de mandat.

„Marius Nica a decis să-şi înainteze demisia din funcţia de ministru delegat pentru Fonduri Europene, după trei luni de mandat, în care MDRAPFE a semnat contracte de finanţare în valoare totală de peste 4 miliarde euro”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE).

Potrivit comunicatului, decizia demisiei a fost luată având în vedere contextul actual şi va fi efectivă începând cu data de 22 ianuarie.

Desemnarea premierului a dat startul discuţiilor pentru formarea noului guvern.

Potrivit unor surse, vor fi schimbări la vârful mai multor ministere.

Primii pe lista neagră ar fi miniştrii care şi-au exprimat public susţinerea faţă de fostul premier, Mihai Tudose. Ar putea fi înlocuiţi şefii de la Transporturi şi Turism, dar şi miniştrii ale căror mandate s-au identificat cu scandaluri răsunătoare.

În schimb, nu se reduce numărul de ministere. Ar fi o pierdere de timp, spune Liviu Dragnea.

Toţi actualii miniştri vor fi evaluaţi de şefii de partid, care vor decide cine pleacă şi cine rămâne.

Leave a Reply