Preşedintele american Donald Trump a anunţat un compromis în ceea ce priveşte chestiunea extrem de delicată a imigraţiei, propunând să ofere cetăţenie americană pe o perioadă de 10 până la 12 ani aşa numiţilor ‘dreamers’ (visători), cei câteva sute de mii de imigranţi sosiţi pe teritoriul SUA pe când erau minori, relatează joi AFP.

‘Lucrurile încep să se mişte. Asta se va întâmpla, la un moment dat în viitor, pe o perioadă de 10 până la 12 ani’, a declarat Donald Trump la Casa Albă.

Situaţia acestor imigranţi este un motiv de blocaj în Congresul SUA de luni de zile. Democraţii cer o soluţie pentru ‘dreamers’ şi ameninţă că, în lipsa unui acord, vor provoca un nou blocaj al administraţiei federale, aşa cum s-a întâmplat săptămâna trecută.

Opoziţia democrată a provocat atunci o oprire parţială (shutdown) timp de două zile a administraţiei prin refuzul de a susţine o lege care să permită finanţarea guvernului federal.

‘Dreamers’, în număr de circa 690.000, sunt în prezent protejaţi de un program creat de Barack Obama, numit DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals), care le permite să lucreze şi să studieze în Statele Unite. Programul DACA îşi propunea să-i ajute pe copiii sosiţi ilegal în SUA împreună cu părinţii lor. Aproape 800.000 de persoane au beneficiat de acest program.

Donald Trump a abrogat acest program în septembrie 2017, afirmând că nu este constituţional şi a dat Congresului termen până în martie să găsească o soluţie.

Casa Albă a anunţat miercuri că va prezenta luni proiectul său privind imigraţia, care ar putea fi acceptat atât de democraţi, cât şi de republicani.

Leave a Reply