Salah Abdeslam, singurul membru în viaţă al comandourilor care au atacat Parisul pe 13 noiembrie 2015, judecat în alt dosar la Bruxelles, a refuzat încă de luni, în deschiderea procesului, să răspundă întrebărilor judecătorilor.

Scos în noaptea de duminică spre luni din Închisoarea Fleury-Mérogis din regiunea pariziană, fostul ”inamic public numărul unu” s-a prezentat, către ora locală 8.50 (9.50, ora României) în faţa Tribunalului corecţional care îl judecă săptămâna aceasta cu privire la un schimb de focuri cu poliţişti, la sfârşitul fugii sale, în martie 2016.

Îmbrăcat cu o haină deschisă la culoare şi pantaloni negri, cu părul lung, dat cu gel pe spate, acest francez de origine marocană în vârstă de 28 de ani şi-a exprimat refuzul de a vorbi încă de la primele întrebări ale preşedintei completului Marie-France Keutgen.

”Sunteţi Salah Abdeslam, născut la Bruxelles pe 15 septembrie 1989?”, l-a întrebat Keutgen.

”Nu doresc să vă răspund la întrebări”, i-a răspuns inculpatul, refuzând invitaţia de a se ridica cu ocazia primelor declaraţii.

În deschidere, avocatul său Sven Mary a anunţat că clientul său nu doreşte ca vreo imagine a sa sa apară în presă.

În vârstă de 28 de ani, acest francez de origine marocană crescut în cartierul Molenbeek din Bruxelles, unde s-a radicalizat, se află în centrul unei celule jihadiste implicate în cel puţin trei dosare teroriste majore.

Atentatele de la Paris din noiembrie 2015, cele din 22 martie 2016 de la Bruxelles soldate cu 32 de morţi şi atacul eşuat din trenul Thalys ce efectua o cursă Amsterdam-Paris în august 2015 relevă ‘probabil o operaţiune unică’ a organizaţiei jihadiste Stat Islamic (SI), estimează Parchetul federal belgian.

Faptele pentru care Salah Abdeslam va fi judecat de luni până vineri – cu o zi de pauză, miercuri – s-au petrecut în 15 martie 2016, când anchetatori francezi şi belgieni au fost surprinşi de tiruri de armă în timpul unei percheziţii de rutină la un apartament care servea drept ascunzătoare a membrilor celulei jihadiste, locuinţă situată pe strada Dries din districtul Forest din Bruxelles.

Trei poliţişti au fost răniţi şi un jihadist algerian de 35 de ani, Mohamed Belkaid, a fost ucis în timp ce încerca să îi acopere pe Salah Abdeslam şi un alt complice, Sofiane Ayari, un tunisian de 24 de ani care va fi de asemenea judecat luni la Bruxelles.

Acest episod nu a făcut decât să precipite arestarea lui Salah Abdeslam şi a lui Sofiane Ayari, care a avut loc la 18 martie 2016 în cartierul Molenbeek din Bruxelles. Amprentele lui Abdeslam au fost găsite ulterior în apartamentul din Forest. Arestarea lui Salah Abdeslam a fost considerată drept un element declanşator al atentatelor din 22 martie 2016 de la Bruxelles, când trei atacatori-kamikaze s-au aruncat în aer la aeroportul internaţional Zaventem şi într-o staţie de metrou, 32 de persoane fiind ucise.

Leave a Reply