Direcţia Naţională Anticorupţie respinge veridicitatea declaraţiilor fostului deputat Vlad Cosma, care a acuzat instituţia că fabrică dosare şi a prezentat înregistări ale unor discuţii pe care le-ar fi avut cu procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea, de la DNA Ploieşti. Totodată, într-o declaraţie pentru ziare.com, Laura Codruţa Kovesi respinge şi afirmaţiile procuroarei Mihaiela Iorga despre urgentarea dosarului unui fost ministru, care ar fi ajuns la un moment dat în cărţi pentru postul de premier.

DNA a reacţionat, printr-un comunicat de presă, şi la afirmaţiile fostului deputat Vlad Cosma, făcute duminică seară tot la Antena 3.

“Difuzarea înregistrărilor, cum – de altfel – a afirmat și unul dintre cei doi interlocutori, are ca scop compromiterea procurorilor și a ofițerilor de poliție care au instrumentat cauzele privind pe Cosma Mircea, Cosma Vlad și pe fostul deputat Ghiță Sebastian Aurelian, în condițiile în care, așa cum am menționat, pe rolul ICCJ se află dosarul penal cu termen la data de 19 februarie 2018. La acest moment, alte detalii nu pot fi furnizate, deoarece aspectele menționate fac obiectul unui dosar penal având  ca obiect, între alte infracțiuni, și infracțiunea de șantaj”, precizează DNA.

Mai jos, comunicatul integral:

“Cu referire la emisiunea difuzată de postul de televiziune Antena 3, în cursul serii de 11 februarie 2018, în care au fost prezentate o serie de înregistrări audio, ce redau presupuse discuții purtate de procurorul șef al Serviciului Teritorial Ploiești – Onea Lucian cu inculpatul Cosma Vlad, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

1. Vlad Cosma, inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu termen pe 19 februarie 2018, trimis în judecată de Serviciul Teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție, a prezentat denaturat situația dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal.

2. Relevant este că, anterior difuzării înregistrărilor, persoane din anturajul acestuia, s-au prezentat în mod repetat la șeful Serviciului Teritorial Ploiești și, în lipsa acestuia, la alți procurori/ofițeri de poliție judiciară – ultima dată vineri, 9 februarie 2018 – cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situație juridică favorabilă lui și tatălui său – inculpatul Cosma Mircea (cercetat pentru luare de mită și abuz în serviciu în același dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen pe 19 februarie 2018, în care este inculpat și fiul său).

În concret, procurorilor li se cerea să nu deruleze o anchetă penală cu privire la presupuse infracțiuni aflate în legătură cu dosarul deja trimis în judecată, precum și să întocmească și să elibereze un înscris care să îi folosească inculpatului Cosma Mircea la îmbunătățirea situației juridice în dosarul aflat la ICCJ, în faza procesuală a apelului.
Persoanele respective au atras atenție procurorilor că, în caz contrar, vor fi difuzate la diverse posturi de televiziune înregistrări video din anchetele acestora, constând în montaje, colaje, special realizate pentru compromiterea procurorilor și ofițerilor de poliție care au instrumentat mai multe cauze penale, printre care și cel privindu-i pe inculpații sus menționați.

Totodată, procurorul Mihaiela Iorga Moraru a acuzat-o pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, că i-ar cerut să urgenteze dosarul unui fost ministru pentru a reduce şansele acestuia de a deveni premier: “Trebuia desemnat premierul României și era vehiculat numele unui fost ministru. Există în lucru la mine un dosar cu acest ministru. Am fost chemată și întrebată dacă am putea să ieșim cât mai repede cu dosarul. Explicația a fost de genul că <<dacă acest domn va ajunge premier, doamna Dana Gîrbovan (președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România – n.r.) va fi ministru al Justiției, ceea ce ar însemna un dezastru pentru noi>>”, a declarat duminică seară, la Antena 3, Mihaeiela Iorga Moraru.

Iorga a relatat că i-a explicat şefei DNA că nu sunt suficiente probe la acel moment, iar continuarea cercetării ar fi implicat o cerere către Parlament. Mihaela Ioga a relatat şi că a fost şi ţinta unor ameninţări venite din partea doamnei inspector Elena Rădescu, chiar în sediul Inspecţiei Judiciare.  “Nu am nicio reţinere pentru că efectiv a fost şocant. Am fost audiată de dânsa. Nu a interesat-o ceea ce s-a întâmplat cu aceasta audiere. M-a întrebat de ce vreau dragoste cu forţa cu DNA. I-am explicat că solicitat ordinul de revocare pentru a mă apăra. Am primit mai multe ameninţări să nu mă lupt cu sistemul sau cu doamna procuror şef. A încercat să sugereze că doamna procuror şef e nevinovată în toate aceste evenimente, că altcineva dictează aceste acţiuni. Asta a lăsat de înţeles. E un război personal şi e vizibil. Din păcate, e motivul pentru care nu am vrut să vorbesc, dar am văzut că ea nu are nicio reţinere”, a susţinut Mihaiela Iorga.

“A mai fost o chestiune cu doamna Rădescu. Mi-a spus să am grijă ce fac că am un copil de cresut. Chiar în biroul dânsei. Am perceput-o ca pe o aminţare directă. Nu am ripostat. Am vrut să-i spun că am doi copii, nu unul, şi că e dezinformată”, a mai relatat Iorga.

“Nu a existat nicio discuție cu vreun procuror din DNA sau cu inculpata Moraru Iorga Mihaela despre un dosar despre vreun ministru care putea să ajungă premier”, a fost replica procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-un răspuns transmis site-ului ziare.com.

Leave a Reply