1907Judeţul Iaşi a cunoscut, în ultima săptămână a lunii februarie şi pri­mele zece zile ale lunii martie 1907, efervescenţa revoluţionară a maselor ţărăneşti ridicate la luptă.

Izbucnirea primelor acţiuni ţărăneşti în judeţul Iaşi a avut loc în comu­nele Bădeni, Cepleniţa, Cotnari, Hodora, situate în imediata vecinătate a târgului Hârlău din judeţul Botoşani.

Încă din 20 februarie autorităţile locale semnalau o stare de agitaţie în rândul ţăranilor din Bădeni. Cu fiecare zi agitaţia continua să ia proporţii, în ziua de 24 februarie, un mare număr de locuitori din Bădeni s-au îndreptat spre curtea arendaşului Fischer cerând să li se arendeze pământurile cu 25 lei falcea. Venirea inspectorului comunal la Bădeni nu a avut darul să-i liniş­tească pe săteni; dimpotrivă, aceştia au declarat că vor aştepta o zi pentru ca arendaşul să se învoiască cu ei iar dacă „nu vor fi satisfăcuţi, îşi vor face singuri dreptate”. A doua zi dimineaţa, locuitorii din Bădeni, având în frunte pe ajutorul de primar Grigore Gagea s-au adunat în faţa primăriei unde de faţă cu primul procuror Ghinea Ionescu şi directorul prefecturii, George Bogdan, veniţi în mare grabă de la Iaşi, şi-au reînnoit cererile din ajun. În faţa atitudinii dârze a ţăranilor răsculaţi primul procuror a fost nevoit să-şi ia obligaţia de a „interveni la arendaş, ca să le uşureze condiţiunile asupra pământurilor”.

Aceasta era tactica folosită de autorităţi pentru a temporiza lucrurile şi a câştiga timp, ca apoi să intervină cu ajutorul armatei. Asemenea tactică fusese determinată şi de faptul că sătenii declaraseră că „ei sunt înţeleşi cu ţăranii din comunele Maxut şi Deleni, judeţul Botoşani a-şi face singuri dreptate”.

În timpul discuţiilor aprinse, la faţa locului a sosit Batalionul 7 vânători, chemat de autorităţi încă din ajun. Primăria şi sătenii adunaţi în faţa ei sunt înconjuraţi de armată, după care „…primul procuror îi sfătuieşte (pe răsculaţi) cu multă autoritate să se retragă în linişte şi să aştepte până dumineca viitoare”. Între 26 februarie şi primele zile ale lunii martie răscoala cuprinde întreg judeţul Iaşi. La 26 februarie se ridică la luptă ţăranii din Cotnari, Hodora şi satele învecinate. Peste tot sătenii pătrund în primării şi cancelariile moşiilor de unde iau contractele de învoieli pe care le distrug, atacă prăvăliile negus­torilor locali şi curţile arendaşilor.

La intervenţia autorităţilor, la faţa locului au sosit efective ale Regi­mentului 13 Ştefan cel Mare, împreună cu prefectul poliţiei, primul procuror şi directorul prefecturii. Conducătorii răsculaţilor din Bădeni, Cepleniţa, Cotnari şi Hodora au fost arestaţi şi trimişi la Tg. Frumos, iar apoi la Iaşi. Concomitent cu acţiunile de înăbuşire a răscoalei, autorităţile militare au emis ordine de concentrare tuturor rezerviştilor din contingentul 1900 şi a con­cediaţilor din întreg judeţul Iaşi, cu scopul de a avea la dispoziţie trupe mai numeroase în vederea reprimării răscoalei şi de a sustrage de la lupta revolu­ţionară a ţărănimii o mare parte din tinerii ţărani.

Din Iaşi, numeroase forţe militare se îndreptau spre nordul şi vestul judeţului unde răscoala se întindea cu repeziciune. în ziua de 27 februarie s-au răsculat ţăranii din cătunul Dealu, comuna Cotnari şi cei din comunele Băiceni şi Belceşti.

Tot acum, flacăra răscoalei se întinde în vestul, centrul şi nordul judeţu­lui, cuprinzând puncte importante printre care Tg. Frumos, Podul Iloaiei, Bivolari, comunele Erbiceni, Popeşti, Sârca, Bârleşti etc.

Deosebit de puternice au fost mişcările ţăranilor din Tg. Frumos şi din satele din împrejurimile sale. în ziua de 28 februarie orăşelul a fost ocupat de răsculaţi, după ce aceştia respinseseră un întreg escadron de cavalerie trimis  pentru  apărarea lui. Înştiinţate, autorităţile administrative, judiciare şi militare au venit în mare grabă la faţa locului, operând numeroase arestări în rândul sătenilor şi încercând prin aceasta lichidarea răscoalei în unul din „punctele de pornire şi centralizare a revoltei”, aşa cum era considerat Tg. Frumos de către autorităţi. În zilele de 1 şi 2 martie răscoala ţăranilor din Tg. Frumos şi satele din jur a continuat să crească în intensitate. Mari grupuri de ţărani răsculaţi au pătruns în oraş, încâlcind casele arendaşilor, magazinele şi magaziile, împrăştiind mărfurile, spărgând geamurile de la casele negustorilor şi comer­cianţilor. La 2 martie, între ţărănimea răsculată şi un escadron al Regi­mentului 3 roşiori, s-a produs o ciocnire violentă. Cu toate că mai mulţi dintre răsculaţi au fost răniţi, situaţia escadronului era foarte dificilă. în ajutorul său au fost aduse trupe din Regimentul 13 Ştefan cel Mare şi două escadroane de călăraşi din Regimentul 7. Astfel s-a putut căpăta siguranţa că liniştea va fi menţinută.

Paralel cu acţiunile ţărăneşti din vestul judeţului, unde punctul central 1-a constituit acţiunea din Tg. Frumos, răscoala se întinde în centrul judeţu­lui Iaşi, cuprinzând satele Erbiceni, Sârca, Gropniţa, precum şi Podul Iloaiei.

Devastări de prăvălii la Podul Iloaiei

La Podul Iloaiei, “ceata celor răsculaţi aseară, mărită cu o parte din tinerii veniţi pentru recrutare, precum şi mulţi ţigani din împrejurimi, circa 300 oameni, între orele 11 a.m. şi 2 p.m., au spart geamurile, distrus uşi şi obloane la toate casele şi magazinele evreieşti din această comună; mărfurile de la peste 50 prăvălii au fost aruncate în stradă, parte furate, parte înglodate în noroi”. Comandantul Companiei de jandarmi Iaşi raporta la l martie ca “răscoalele au un caracter antisemit, deoarece, devastările ce s-au făcut, sunt în comuna Cotnari şi Podul Iloaiei şi în cătunele Hodora si Horodistea, numai la locuinţele ovreilor, neatingând averile românilor”. Acelaşi căpitan (G. Girjescu) raporta şi arestarea a 4 studenţi (trei din Basarabia şi unul din Regat), presupuşi instigatori. Cazul ciudat de la Botoşani, în care un evreu a tras un foc de revolver, devine foarte interesant când vom constata ca el se produsese identic la Bivolari, pe Prut, în ziua de l martie. Multiplicarea acestor cazuri izolate ne duce cu gândul la o diversiune de care Rusia se va mai folosi pe teritoriul României în diferite ocazii, cea mai tragică fiind cea de la Iaşi, din 1941, în urma căreia s-a declanşat binecunoscutul pogrom. Este greu de crezut că vreun evreu normal la cap ar fi deschis focul împotriva Armatei care intervenea în apărarea sa.

Concomitent cu lupta ţăranilor de la Podul Iloaiei şi împrejurimi, răscoala a luat proporţii la Vlădeni, pe Valea Jijiei „ce clocoteşte şi ea de furia răzvrătiţilor” — după cum observa ziarul „Opinia”. În dimineaţa zilei de 1 martie, sătenii din Vlădeni s-au ridicat în masă la luptă cerând arendaşului Stern pământ şi revizuirea contractelor agricole. După ce au pătruns în curtea proprietăţii unde au dărâmat grajdurile şi bucătăria, răscu­laţii s-au îndreptat spre locuinţa arendaşului pe care au înconjurat-o, au spart obloanele, au scos gratiile de la ferestre şi au pătruns în casă unde se aflau condicile de învoieli agricole. în momentul când sătenii au pătruns în casă, arendaşul a tras un foc de revolver rănind pe săteanul Tănase Onofrei. Sosi­rea organelor judiciare, însoţite de un mare număr de jandarmi şi călăraşi a făcut posibilă îndepărtarea răsculaţilor.

Un centru în care ţărănimea răsculată din judeţul Iaşi a luptat cu o tenacitate impresionantă timp de 4 zile, îl constituie târgul Bivolari şi satele ce ţin de această localitate. Răscoala câtorva mii de ţărani din Bivolari se relie­fează sensibil pe fondul luptelor ţărănimii din perioada  1—5 martie.

Acţiunea ţărănimii din acest centru a început pe ziua de 3 martie, când aproximativ 400 săteni din comunele Şipote, Hermeziu, Tabăra, uniţi cu cei din Bivolari şi Bădărăi, având în frunte pe unii conducători locali, au înconjurat şi intrat în primăria târgului, unde au distrus toate contractele de învoieli, apoi au silit autorităţile comunale să întocmească noi contracte de învoieli agricole pe care urmau să le perfecteze cu arendaşii şi proprietarii. La faţa locului s-au trimis imediat două escadroane ale Regimentului 3 roşiori. Dar, a doua zi, 4 martie, numărul răsculaţilor care au pătruns în Bivolari a ajuns la 2 000. „Revoltele — după cum relata ziarul „Universul” — s-au repetat cu şi mai multă furie. Un moment situaţia era foarte primejdioasă căci ţăranii au înconjurat trupele şi pe procurorul Chesim”. Cu toate că detaşamentele de represiune făceau eforturi pentru a împrăştia pe ţărani,
majoritatea caselor arendăşeşti şi ale proprietarilor nu au putut scăpa de furia răsculaţilor.

Punctul culminant al mişcării în Bivolari, potrivit relatărilor presei timpului a fost atins la 5 martie. „Nici o prăvălie, nici o instituţie, nici o casă nu a rămas nedevastată” — se scria în ziarul „Universul”. Actele agricole, contractele de arendă, registrele primăriei, toate distruse”. În urma inter­venţiilor energice ale autorităţilor, în târg a fost expediat încă un batalion de vânători. Dar mişcarea ţăranilor n-a putut fi înăbuşită nici în urma întăririi forţelor cu noi trupe de represiune. Abia în ziua de 6 martie trupele au reuşit să oprească pătrunderea ţărănimii în târg.

În primele zile ale lunii martie întregul ţinut al Prutului de la Bivolari, comună situată în extremitatea de nord-est, până aproape de marginea de sud a judeţului Iaşi, era într-o continuă agitaţie şi fierbere. Atenţia generală a răsculaţilor era îndreptată înspre capitala judeţului. Treptat, cercul satelor şi comunelor răsculate se strânge tot mai mult în jurul Iaşilor, înconjurindu-1 „cu un brâu de foc”.

Din Bădeni şi Cepleniţa satele cele mai îndepărtate ale judeţului, şi până în comunele din vecinătatea Iaşilor, sute şi sute de săteni se îndreptau în grupuri compacte spre Iaşi în speranţa că cererile şi plângerile lor vor găsi în sfârşit ecou în faţa autorităţilor şi li se va face dreptate acolo. Pentru a stă­vili intrarea răsculaţilor în oraş, autorităţile au concentrat în Iaşi numeroase forţe de represiune, cerând în acelaşi timp Ministerului de Război noi trupe pentru „apărarea” oraşului şi reprimarea răscoalei în judeţ. Până în dimineaţa zilei de 5 martie au fost masate în judeţ importante forţe militare: regimentele 13 si 25 infanterie, 4 roşiori Ilfov, 7 călăraşi, precum şi 50 jandarmi rurali aduşi din Bucureşti. Totodată, a fost adus un regiment din Ploieşti, precum şi Regimentul 15 infanterie, repartizat imediat la bariere pentru a nu permite sătenilor intrarea în oraş.

În dimineaţa zilei de 2 martie a sosit la Iaşi generalul Al. Cristian Tell, numit de curând în funcţia de comandant al trupelor însărcinate cu repri­marea răscoalelor în Moldova, însoţit de o numeroasă suită militară, ofiţeri superiori ai statului major, care încep imediat lucrul „cu planuri şi hărţi ca în timp de campanie”.

Pentru ziua de 4 martie au fost luate „cele mai energice măsuri pentru menţinerea ordinei”.

Dimineaţa acestei zile se anunţa furtunoasă. La ora 6, la barierele Socola şi Nicolina, păzite încă din timpul nopţii de armată, au sosit grupuri, grupuri de săteni din Ciurbeşti, sat din apropierea Iaşilor, cu intenţia de a intra în oraş. În urma somaţiilor făcute de armată, sătenii se retrag, fără însă să se depărteze de oraş. La ora 10, circa 200 de săteni din comuna Slava în frunte cu primarul comunei au încercat la rândul lor să pătrundă în Iaşi prin bariera Păcurari. în urma busculadei create şi a arestării celor mai dârji dintre ţărani, miroslăvenii au fost pentru puţin timp împrăştiaţi; curând însă se regrupează în apropierea oraşului. încercarea ţăranilor din Miroslava de a pătrunde în oraş se repetă la orele 14 şi spre seară, dar forţele represive, mult mai numeroase, îi împiedică.

Tenacitatea locuitorilor din Miroslava, ca şi teama de noi încercări ale ţăranilor de a pătrunde în oraşul de reşedinţă, au determinat autorităţile să întărească paza oraşului, să iniţieze cercetări în împrejurimi unde au fost găsite „mase compacte de săteni ascunşi prin văi”.

Gruparea sătenilor în apropierea oraşului a produs o puternică îngrijo­rare în rândul autorităţilor. Generalul Tell a convocat de urgenţă un consiliu la care au luat parte pe lângă oficialităţile militare şi autorităţile civile.

În noaptea de 4 spre 5 martie armata a continuat să patruleze pe străzi, în timp ce la bariere soldaţii erau pregătiţi pentru a respinge pe sătenii ce în­cercau să pătrundă în oraş.

La 5 martie şi în zilele următoare, grupuri mai mici de săteni au făcut noi încercări de a pătrunde în Iaşi. Aceste acţiuni însă au fost stăvilite de numeroasele forţe represive adunate în Iaşi şi postate la bariere, în jurul oraşului, precum şi în diferite puncte din interior.

Măsurile represive şi împânzirea satelor cu armată nu au intimidat pe săteni. Rând pe rând noi comune erau cuprinse de flăcările răscoalei. în co­munele învecinate Iaşilor: Ţuţora, Mânzăteşti, Bosia, Golăeşti, Podoleni, Icuşeni, Luceni şi altele, autorităţile locale semnalau mereu noi agitaţii şi răscoale, cerând peste tot cât mai multă armată pentru a le înăbuşi.

La 3 martie, un grup de ţărani din comunele Luceni şi Cârpiţi s-au deplasat la Sculeni, unde au reînnoit primarului revendicările lor asupra unei porţiuni de pământ acaparată de fostul proprietar, Roznovan, care îşi vânduse apoi pământul Epitropiei Sf. Spiridon. încercarea răsculaţilor de a pătrunde în târgul Sculeni a fost oprită la 6 martie de escadronul de cavalerie trimis pentru restabilirea ordinei. O nouă tentativă a ţăranilor din Cârpiţi, cărora li se adăugaseră cei din Luceni, Sorea şi Şendreni de a intra în Sculeni a fost împie­dicată de armată.

Răsculaţii s-au retras, cerând ca până a doua zi proprietarul domeniului Stânca, D. A. Greceanu, ministrul justiţiei, să vină la moşie pentru a se în­ţelege cu ei. A doua zi, joi 8 martie, ministrul justiţiei „însoţit de numeroşi soldaţi” a descins la Stânca „pentru a potoli prin grai pe răzvrătiţi”.

Sătenii l-au aşteptat adunaţi în curtea castelului domeniului. În faţa dârzeniei răsculaţilor, Greceanu a fost nevoit să restituie sătenilor 12 fălci de pământ acaparat de la ţărani în urmă cu 40 de ani şi să încheie noi con­tracte agricole prin care arenda sătenilor falcea de pământ cu 32 de lei.

La 6 martie s-au răsculat simultan comunele Bosia, Golăeşti şi Podoleni din regiunea Ţuţorei. Sătenii au devastat curţile şi locuinţele arendaşilor şi proprietarilor, ţinta principală constituind-o cancelariile moşiilor, unde se găseau contractele de învoieli agricole. Punând stăpânire pe registre sătenii le-au distrus, îndreptându-se apoi spre Mânzăteşti şi Coada Stâncii, „unde făcură acelaşi lucru”.

Leave a Reply