În anul 1907, judeţul Dorohoi  este martor al tragicelor evenimente ale răscoalei ţăranilor pentru pământ. Cauzele marii ridicări la luptă a ţărănimii sunt cunoscute: nedreapta împărţire a pământului (în ajunul răscoalei din 1907, în fostul judeţ Dorohoi 51% din suprafaţa agricolă a judeţului era proprietate moşierească), contracte şi învoieli agricole oneroase, impuse de proprietari şi arendaşi, abuzuri, etc. De observat că 72,5% din proprietatea moşiereasca (unul dintre cele mai ridicate procente din ţară) era lucrate în arenda.

Rapoartele oficiale trimise în ultima decadă a lunii februarie autorităţi­lor centrale, permit a observa că la 23 februarie au avut loc primele acţiuni deschise ale ţăranilor din Dorohoi, marcate de evenimentele petrecute în comunele Ibăneşti şi Hudeştii Mari. în acea zi, locuitorii din Ibăneşti au înconjurat casa arendaşului, cerând reducerea învoielilor şi efectuarea con­tractelor de arendare numai în bani. Fiul arendaşului, aflat la conacul moşiei, a putut scăpa cu greu din mâinile ţăranilor, promiţându-le că va interveni pe lângă tatăl său pentru satisfacerea cererilor expuse de ei. Peste trei zile, la 26 februarie, ţăranii au înconjurat velniţa (fabrica de spirt) de pe moşia Ibăneşti, împiedicând orice transport, în şi din interiorul fabricii. Sosirea la faţa locului a inspectorului comunal şi intervenţia acestuia a convins pe răs­culaţi să părăsească fabrica. Acelaşi procedeu l-au folosit şi ţăranii din comuna învecinată, Hudeştii Mari, proprietatea lui Ion Franc, în ziua de 28 februarie. Cu toate încredinţările şi promisiunile făcute de perfect, ţăranii n-au putut fi liniştiţi. Secretarul general al Ministerului de Interne, P. Sfetescu, prezent şi el la faţa locului, a scăpat cu greu de furia ţăranilor, care erau hotărâţi să nu-i dea drumul până ce nu li se va da pământ. La 1 martie, răscu­laţii din Hudeşti, în număr de 400, au înconjurat curtea primăriei, formulând o cerere care se remarcă prin caracterul ei foarte radical: „Locuitorii — rela­tează procurorul judeţului — pretindeau ca proprietarul şi arendaşii moşiilor din împrejurimi să fie izgoniţi şi moşiile să li se dea lor în arendă cu preţul cu care le ţin aceştia”.

Între timp, evenimentele din Ibăneşti se precipitaseră. Lucrătorii de la fabrica de spirt, în majoritate locuitori ai comunei, au intrat în grevă, declarând că nu vor relua lucrul „… până ce mai întâi nu vor regula chestia pământului cu arendaşii Fischer”. Este vorba, prin urmare, nu de o acţiune revendicativă cu caracter muncitoresc, ci de adeziunea muncitorilor la specifi­cul cererilor ţărănimii.

În afara mişcărilor din comunele Ibăneşti şi Hudeştii Mari, se semnalau frământări şi în comunele Oroftiana, Tureatca şi Buda.

În primele zile ale lunii martie faza agitaţiei petiţionare este oarecum depăşită, ridicarea ţăranilor căpătând pregnant caracterul luptei deschise. Astfel, la 1 martie, ţăranii din comuna Coţuşca au distrus conacul moşiei şi, venind la primărie, au alcătuit lista de persoane care trebuiau, după părerea lor, să primească pământ din moşia Purpureni. în comunele Ibăneşti, Mamorniţa, Hreaţca şi Tureatca ţăranii continuau să ceară pământ. La 3 martie, 300 ţărani din comuna Oroftiana au atacat casa arendaşului. Răsculaţii îl căutau pe acesta pentru a-1 sili să încheie un nou contract agricol dictat de ei.

Deosebit de ascuţite au fost frământările din Darabani. Revolta ţărani­lor din această comună a început la 2 martie şi s-a aprins cu putere între 4 şi 7 martie. La început, ţăranii, în număr de aproape 200, „au intrat cu toţii în ograda curţii, au luat la fugă pe chelar şi pe toţi servitorii arendaşului pe. care i-au găsit, şi în urmă au plecat, închizând cu un lacăt poarta de la intrare, luând cheia cu ei”. Prefectul judeţului împreună cu primarul co­munei au intervenit imediat şi, după obişnuitele promisiuni, considerau con­flictul aplanat. La 4 martie însă, peste 500 de locuitori din târgul respectiv, au înconjurat din nou casa arendaşului de pe moşia Ecaterinei Golescu, şi-au împărţit proviziile din hambare, cerând în acelaşi timp împărţirea mo­şiei. Puhoiul de ţărani s-a îndreptat apoi spre localul primăriei, forţând pe primar de „a le legaliza cereri pentru distribuirea de pământuri”.

O zi mai târziu, forţele răsculaţilor din Darabani se întăriseră simţitor prin alăturarea ţăranilor din Hudeştii Mari, Păltiniş şi Bajura. Strâns unită ceata de ţărani a pornit către proprietatea lui Ion Pillat din Ivăncăuţi, exploa­tată de arendaşul Moscovici căruia i-au încălcat avutul, după ce puseseră pe fugă pe administrator şi pe servitorii curţii. Evenimentele din Darabani provocaseră o adevărată panică în rândurile moşierilor, arendaşilor şi ele­mentelor cămătăreşti din localitate şi din împrejurimi. Prefectul Miclescu raporta ministrului de interne la 5 martie 1907: „…ne putem aştepta ca locuitorii să se îndrepte spre oraşul Dorohoi. Ordonaţi extra urgent trimite­rea de trupe suficiente, cel puţin două regimente, unul [de] infanterişti şi unul [de] cavalerie”. La această cerere guvernul a trimis puternice detaşa­mente militare.

Între timp, răscoala a izbucnit şi în alte părţi ale judeţului. Între 7 şi 9 martie ea prezenta tendinţe de generalizare cuprinzând, la sud localităţile Zvoriştea, Brăeşti, Vârful Câmpului, Văculeşti, Suceviţa, Horlăceni, la apus polarizându-se spre târgul Mihăileni. În partea centrală şi nordică a judeţului în localităţile Darabani, Hudeşti, Cristineşti, Ibăneşti, lupta ţărănimii se des­făşura deja de mai multe zile, iar la răsărit răscoala, deşi s-a semnalat în mai puţine comune, a căpătat în unele, ca de exemplu Coţuşca şi Mitoc, o intensi­tate puternică. Relativ mai liniştită a fost partea cuprinsă între târgurile Darabani, Săveni şi oraşul Dorohoi care formează un fel de triunghi, reprezentând circa o treime din întinderea judeţului. Totuşi, şi în această parte au avut loc unele acţiuni puternice ale ţărănimii, ca de exemplu în comunele Vorniceni şi Dimăcheni. La 7 martie, alte localităţi din partea de sud a judeţu­lui erau cuprinse de răscoală — Carasa, Corlăteni, Brăeşti şi Dimăcheni.

În afara focarului sudic, în partea de răsărit a judeţului s-au ridicat, de asemenea, ţăranii din comuna Mitoc unde soţia senatorului Ananiescu avea moşia arendată lui L. Kaufman. Potrivit unui raport al autorităţilor judeţene, proprietara moşiei a reuşit să scape cu greu de furia răsculaţilor, în urmări fiind sfărâmate toate mobilele şi ferestrele”.

Îmbrăţişând într-o privire de ansamblu desfăşurarea evenimentelor revoluţionare din Dorohoi procurorul Tomide aprecia astfel situaţia la 8 martie: „Agitaţia s-a întins aproape în toate comunele şi cătunele din judeţ. Pretutindeni răzvrătiţii au devastat casele proprietarilor, arendaşilor şi ale dughengiilor”.

Unul dintre obiectivele ţărănimii răsculate din Dorohoi 1-a format pătrunderea în târgul Mihăileni. La bariera târgului, ţăranii, în număr de aproape 800 au fost întâmpinaţi de un puternic cordon militar. După 4 ore de şarjări, cei peste 400 de soldaţi, care erau puşi să oprească pe ţărani, au reuşit să-i respingă. Episodul ciocnirii detaşamentului militar cu răsculaţii nota ziarul „Universul” avea să aibă un bilanţ tragic: „Un ţăran a căzut mort şi trei răniţi”.

În legătură cu răscoala din Mihăileni este de remarcat intenţia ţărani­lor din satele învecinate, aflate sub stăpânire austriacă, de a se solidariza cu răsculaţii. „La ora 10 seara — se arăta într-o telegramă adresată primului ministru Cantacuzino — dirigintele oficiului telegrafic Mihăileni spune că. au venit la dânsul prefectul din Bucovina, însoţit de şeful guarzilor vamali,. . . şi i-au spus că locuitorii din satele din Bucovina, vecini cu frontiera, sunt hotărâţi să treacă frontiera şi să dea ajutor ţăranilor pentru a face revoluţie” 66. Pentru a se împiedica o asemenea acţiune de solidarizare, s-a luat măsura de a se interzice trecerea graniţei de către ţăranii români bucovineni care ve­neau la târgul săptămânal de la Mihăileni pentru cumpărarea alimentelor.

Intensificarea măsurilor represive, mergând până la folosirea armelor de foc nu a putut stăvili extinderea răscoalei. Inspectorul general administra­tiv Varlaam şi prefectul V. Miclescu arătau că „răscoala se întinde în toate comunele şi a degenerat în revoluţie”. Deputatul Verona, proprietarul moşiei Hreaţca arăta, la rândul său, într-o telegramă trimisă primului mi­nistru că „locuitorii cer cu forţa predarea moşiei”.

Ca şi în judeţul Botoşani, ţăranii au încercat în câteva rânduri să pă­trundă în oraşul reşedinţă de judeţ. într-o telegramă din 6 martie, inspectorul general Varlaam informa Ministerul de Interne că „ţăranii din Darabani au ameninţat că dacă nu ne ducem să dăm pământ, vin cu toţii în Dorohoi în număr de peste 2 000. . . aşa ca dacă invazia vine din două sau mai multe părţi, va fi imposibilă apărarea oraşului”. în urma sesizărilor primite şi mai ales de teama de a nu se repeta întâmplările de la Botoşani, guvernul conservator a luat măsuri urgente, pentru preîntâmpinarea unor eventuale operaţii ale răsculaţilor. Oraşul era păzit zi şi noapte de patrule de infanterie. Cu toate acestea, aproape 3 000 de săteni s-au apropiat de barierele Broscăuţi şi Ghiţuloaia, cu intenţie de a pătrunde in oraş. Ei au fost însă respinşi de for­ţele militare.

Pe măsură ce răscoala s-a generalizat în judeţ şi ţăranii nu mai puteau fi ţinuţi sub ascultare cu mijloacele locale administrative şi jandarmereşti, s-a dispus trimiterea unor puternice unităţi militare în centrele cele mai agitate sau în preajma moşiilor aflate în proprietatea unor personalităţi politice de seamă. Astfel, la 8 martie au fost aduşi la Darabani, circa 400 in­fanterişti şi un escadron de cavalerie, iar la conacul din Codreni al fostului ministru de interne liberal Vasile Lascăr, un detaşament de 100 soldaţi. Judeţul a fost împărţit în zone militare păzite de grupuri de soldaţi. Comanda unităţilor militare a fost încredinţată generalului Pavlov.

Prezenţa unui număr de trupe în zonele răsculate, care au trecut la acţi­uni represive şi la numeroase arestări, au determinat, începând cu 10 martie, descreşterea valului de lupte din judeţ.

Alături de numărul impresionant de arestări (în acest judeţ cifra arestaţi­lor depăşise la un moment dat 1 600), s-a recurs la înmânarea unor ordine de concentrare pentru fiecare rezervist.

Asemenea măsuri, la care se adaugă anchetarea ţăranilor de către organele judiciare, precum şi promisiunile făcute în sensul reducerii sarcinilor în cadrul învoielilor au contribuit la restrângerea acţiunilor în judeţul Dorohoi.

Leave a Reply